Dumnezeu poate fi in noi

Poate ca Iisus a fost fiul Domnului. In aceasta ipoteza nu ne ramane decat sa ne urmam soarta ce ne-a fost prescrisa de mici vietati intr-un musuroi mai mare, ceea ce este oricum adevarat. Cat despre Iisus, rezulta ca a fost doar un mesager. Ne inchinam lui ca fiu al Domnului, dar atat. Maretia lui este cam mica mai ales ca si noi suntem tot creaturile Domnului, fie si de rang mai mic.

Poate ca n-a fost insa fiul Domnului, ci un om ca toti ceilalti. Dar ce om!!! Un om cu adevarat mare. De ce? Oamenii obisnuiti pot avea diferite calitati. Rareori insa, o singura persoana intruneste mai multe calitati. Asa cum, de exemplu, nimeni nu poate fi si inalt si scund in acelasi timp, cu greu ne-am putea imagina o persoana cu calitati de mare conducator, obisnuit sa opereze cu entitati de mari proportii, dar la fel de inclinat catre minutioase analize de laborator, asteptand cu tenacitate ani de zile ca cercetarile sale sa-i confirme sau sa-i infirme o ipoteza teoretica. Ei bine, un creator de religie trebuie sa fie un astfel de om, apt sa intruneasca mai multe calitati diferite, unele de-a-dreptul contradictorii. El trebuie sa posede o complecta cunoastere a religiilor anterioare, sa aiba o exceptionala putere de sinteza pentru a concepe un nou sistem, sa aiba o cunoastere profunda a realitatilor sociale pentru ca sistemul pe care-l concepe sa se grefeze perfect pe societatea existenta careia sa-i dea o perspectiva, dar mai ales sa-si gaseasca colaboratorii potriviti carora sa le vorbeasca la nivelul lor de intelegere si - maximul de persuasiune - sa le induca noua sa concepie. El trebuie sa fie un om de conceptie, un fin pedagog si un conducator in acelasi timp. Numai cine a lucrat in domenii de conceptie autentica, sau a avut de-a-face cu asemenea oameni, isi poate da seama cat de direrite sunt asemenea caractare de cele ale unor sefi militari sau ale unor educatori de copii. Este extrem de greu ca cineva, dupa ani de filosofie la cel mai inalt nivel, sa reuseasca apoi sa coboare la nivelul cel mai de jos si sa gaseasca mijoacele de comunicare adecvate pentru a-si face cunoscuta conceptia filosofica unor oameni care nu pot avea decat o intelegere partiala ai. O asemenea imbinare de calitati inseamna mai mult decat geniu. Este o imbinare de genii. Iisus a fost nu numai un asemenea om ci cel mai mare dintre ei.

Iisus si-a ales din popor persoane carora sa le explice noua doctrina si care, la randul lor, s-o propovaduiasca mai departe. Apostolii au fost deci intermediarii dintre el si oamenii simpli. El nu putea sa le explice lor intreaga sa conceptie pentru ca nu l-ar fi inteles. Asa dupa cum adultii dau copiilor explicatii la nivelul lor de intelegere, dar care, mai tarziu, vor fi reinterpretate de catre copiii devenit adulti, tot asa si Iisus vorbea discipolilor prin pilde despre conceptiile abstracte ale filosofiei sale.

Buddha a fost de asemenea o mare personalitate, un om instruit care a stiut sa comunice cu cei multi, dar el nu a creat o religie absolut noua, ci a preluat o conceptie existenta pe care a dezvoltat-o. Spre deosebire de Buddha, care a provenit dintr-o familie nobila, Iisus a descins dintr-o familie saraca. Cum s-a instruit el nu stim dar intamparea din Templu, povestita in Evanghelia dupa Luca, de unde aflam ca la 12 ani a iesit invingator intr-o discutie intelectuala cu invatatii timpului, dovedeste fara echivoc ca el era un om instruit. Biblia insasi poate fi discutata daca este sau nu de inspiratie divina. Indiferent de raspuns insa, ea este cel putin o carte de intelepciune, deci pasajul din templu nu este intamplator. Singurul lui scop este acela de a dovedi gradul inalt de instructie al lui Iisus. Iata de ce misionarii de azi ai diferitelor secte, adesea ei insisi inculti, sunt simpli impostori atunci cand vorbesc celor ce au un grad de cultura mai ridicat decat al lor, sub pretextul ca si apostolii erau analfabeti. Erau, dar ei vorbeau unor persoane de cultura inferioara lor, deci isi pastrau pozitia de intermediari.

A treia ipoteza pare mai realista. Iisus ar fi existat ca om dar nu la dimensiunile biblice. Grandoarea lui a sporit ulterior printr-un proces continuu de mitificare. Este oare aceasta ipoteza mai banala? Este o demitificare a lui Iisus? In aparenta da dar, la o analiza mai profunda, nu. Dimpotriva, mi se pare cea mai inaltatoare, daca luam sarcina de creator si desavarsitor de religie de pe umerii unei singure persoane si o atribuim omenirii, sau cel putin unei parti a ei. Da, este inaltator sa gandesti ca Omenirea si-a construit singura un drum, o religie, o morala. Ipoteza este nu numai mai realista, dar si cea mai grandioasa. "Dumnezeu este in noi" este o expresie biblica a carei profunzime ramane s-o mai studiem.

Daca Iisul este fiul Domnului, iar Dumnezeu este in noi, inseamna ca Iisus este si fiul nostru. Evident ca nu in sens biologic ci in sensul Creatiei. Aici cercul se inchide, cu singura consecinta ca nu are importanta foarte mare pe unde intram in cerc. Cu adevarat tragic ar fi sa rupem cercul.

Exista si a patra ipoteza, ca nimic din ceea ce am scris mai sus sa nu fie adevarat, dar ar fi pacat.

8 Mai 1998

Home