NOTE DE CALATORIE
SUA 1995

Ploua cand am plecat din Bucuresti, ceea ce a facut mai trista despartirea de cei dragi, care ma conduceau la aeroport. Dupa un zbor scurt insa, un soare bland scalda Viena in momentul aterizarii. Aeroportul are foarte multe mici magazine, astfel ca nu m-am plictisit in timpul asteptarii pentru avionul de New York.

De data aceasta zborul a fost lung. Pentru inceput, timpul trece in mod agreabil; Europa isi arata campurile ordonat cultivate, cu exceptia Angliei unde se pare ca norii sunt cultura favorita a localnicilor. Odata parasita si aceasta anexa a batranului continent, doar apa mai poate fi vazuta sub aceeasi aripa a avionului. Timpul trece greu; fotoliul este stramt, trupul amorteste oricat asi incerca sa-i modific pozitia, calatoria pare fara sfarsit.

Intr-un tarziu am ajuns deasupra continentului nord american, venind dinspre Nord spre Sud, dupa ce avionul a parcurs un arc de cerc pana aproape de coastele Islandei si Groenlandei. Prima impresie este datorata imensei aglomerari de case din aceasta parte a Statelor Unite. Intre Boston si New York spatiile neconstruite sunt extrem de rare si mici. Nu poti sa nu compari oamenii cu furnicile, chiar daca ei nu se vad din cauza distantei, poate cu observatia ca furnicile sunt mai bine organizate si nu se lupta unele cu altele.

Aterizarea la ora 3.30 p.m. pe aeroprtul John Kennedy din New York a pus capat unei calatorii lungi dar care se va dovedi a nu fi nici singura si nici cea mai obositoare. Cu 35 de dolari, un taxi m-a dus in Manhattam, la Gramercy Park Hotel, situat la capatul de Est al lui Lexington Ave. Adresa o aveam de la vecinul meu de fotoliu din avion, un american de origine germana care calatoreste frecvent intre Europa si Statele Unite. Tot el m-a sfatuit sa nu optez pentru un hotel foarte ieftin deoarece s-ar putea sa ma coste mai mult, din cauza riscului si a distantei. Ce-i drept, un hotel ieftin nu poate fi si central in acelasi timp. Acesta este unul din clasa mijlocie, iar avantajul pozitiei l-am fructificat imediat; dupa formalitatile de cazare am pornit in prima mea plimbare. Practic am castigat o jumatate de zi in New York.

Primele observatii nu au fost dintre cele mai laudative la adresa "marului cel mare", poate si din cauza oboselii acumulate. Nerabdarea era insa prea mare pentru ca sa ratez ocazia. Am mers de-a-lungul strazii catre Nord. Distantele sunt enorme dar eu sunt antrenat la mersul pe jos. De notat ca este mai cald decat in Romania si mai umed din cauza oceanului. Dar tot din cauza oceanului, aerul este destul de curat, in ciuda poluarii intense de catre masinile care circula intr-un suvoi continu. Dupa ora sase insa, aproape toate magazinele se inchid iar in locul furnicarului de oameni care alearga cu treburi apar saci din plastic umpluti cu cutii goale de bauturi racoritoare si tot felul de alte ambalaje si resturi ce urmeaza sa fie ridicate in timpul noptii. Peisajul devine dezagreabil. Nu exista o viata de noapte a New York-ului, cel putin la nivelul strazilor sau al pietelor. Ar fi si periculos sau cel putin neplacut, fie si numai din cauza vagabonzilor care dorm direct pe trotuar (nu stiu daca pe acestia trebuie sa-i consider locuitori ai orasului, cat timp ei nu au o locuinta in oras.) Am incheiat ziua cu o cina intr-un mic restaurant indian. A fost bineinteles o curiozitate; nu sunt un mancacios dar sunt pofticios. De data aceasta curiozitatea mea a fost rasplatita cu o mancare foarte gustoasa dar cumplit de picanta.

M-am culcat devreme. Din pacate somnul a fost foarte scurt. Dupa aproximativ trei ore m-am trezit. Pana atunci am crezut ca diferenta de fus orar este un moft dar insomniile din timpul noptilor, cu repercursiuni in oboseala din zilele urmatoare, m-au obligat sa-mi modific parerea, pentru ca acelasi lucru s-a intamplat si la intoarcere. In miez de noapte, eram cat se poate de treaz, singur intr-o camera cu un pat pentru trei persoane si facand tot felul de observatii marunte, incepand chiar cu patul care are trei perne dar o singura cuverura, ce-i drept destul de mare, dar care nu l-ar ajuta prea mult pe cel din mijloc, peste care cuvertura ar trece ca un acoperis. Faptul ca pretul camerei s-ar imparti la trei ar fi singura consolare. Cum timpul trebuia umplut cu ceva, am inceput sa scriu. Cred ca asa s-a nascut ideea notelor de calatorie. Catre dimineata am adormit.

Urmatoarea zi a fost o zi plina. Am mers mai mult de zece ore. De data aceasta, New York-ul si-a aratat si fata lui frumoasa. Zona financiara si in special World Trade Center sunt intr-adevar pentru mileniul trei.

Privit cu ochi de turist, New York-ul poate fi chiar amuzant. Evident ca pentru un localnic lucrurile pot fi diferite. Daca ma gandesc ca New York-ul insusi in imensitatea lui este foarte diferit, simpla declaratie ca cineva este New York-ez nu spune nimic daca nu se specifica si cartierul. Stiam din experienta ca, intr-un oras mare, persoanele cu care ne intersectam pe strada sunt rareori localnici; cel mai adesea ei sunt vizitatori ca si noi. Localnici sunt vanzatorii si cei ce circula pe partea carosabila, in masini. In New York insa nu toti ce care circula pe carosabil sunt in masini. Aproape incredibil dar in orasul cu cel mai intens trafic, printre masini, uneori cu aceeasi viteza, o multime de tineri circula pe patine cu rotile; este mijlocul de transport preferat al studentilor. Ei sunt usor de recunoscut dupa continutul micilor rucsacuri pe care le poarta pe spate. Rucsacul, inlocuitorul uzual al posetei sau servietei patinatorilor, este folosit de foarte multa lume, in special de catre tinerele fete. El are avantajul ca lasa mainile libere pentru alte activitati, la nevoie chiar pentru autoaparare.

Aproape toti oamenii sunt grabiti. Evident, timpul petrecut in New York trebuie valorificat. Cum alergatul prin magazine produce sete si chiar foame, micile resturante si bufete sunt cele mai frecvente. Nu cred ca exista loc de unde sa nu poti zari doar la cativa metri mai multe asemenea posibilitati de satisfacere a celor mai diverse preferinte sau curiozitati culinare. Spun curiozitati pentruca exista o diversitate infinita de produse alimentare venite de pe toate continentele. Ceea ce lipseste insa aproape cu desavarsire sunt bauturile alcoolice. Ele pot fi procurate doar din marile magazine, pentru consum acasa. Imaginea noastra din filme in care aproape la orice intalnire barbatii beau whisky este complect falsa. Americanii nu sunt bautori. Am avut mai tarziu ocazia sa vizitez multe familii asa ca sunt foarte sigur pe aceasta afirmatie. In majoritatea cazurilor nu se serveste alcool deloc, cel mult bere. Exista si o explicatie logica: americanii se deplaseaza cu masina chiar si pentru cele mai mici distante. Aceasta conditie de a fi permanent apt pentru condus masina le-a scos practic alcoolul din menu.

Oricat de mare si important ar fi el, New York-ul nu reprezinta insa America. 'Marele mar', asa cum le place lor sa-l porecleasca, este o localitate cu trasaturi foarte particulare, extrem de diferit de restul tarii. Americanul obisnuit este un om linistit, preocupat de mai micile sau mai marile probleme ale zonei in care locuieste si nu vrea sa stie ca New York-ul exista, mai ales daca de el il despart cateva mii de kilometri. Majoritatea lor nu l-au vazut niciodata si nici nu-si doresc acest lucru. Am cunoscut persoane care, in drum spre Europa, au luat avionul din New York dar nu si-au rezervat nici o singura zi pentru vizitarea orasului; pur si simplu nu au intrat in oras. Nici celelalte mari orase nu se bucura de un interes mai mare, poate cu exceptia Los Angeles-ului, pentruca acesta inseamna Hollywood si Disneyland, deci interesul este doar turistic. America americanilor este tara localitatilor mici si foarte mici, raspadite pe o suprafata aproape cat intreaga Europa. Locuintele lor sunt aproape intotdeauna case pentru o singura familie. Preocuparea pentru comfort este maxima. Zona lor de interes este de 100, maximum 200 de kilometri in care se deplaseaza cu automobilul propriu. Dincolo de aceste limite interesul lor inceteaza brusc. In marile orase se duc cei care nu si-au gasit de lucru in alta parte. Chiar si acestia, dupa ce isi rezolva problemele materiale stringente, se grabesc sa paraseasca orasul pentru o viata linistita undeva intr-o casuta cocheta.

Din New York am plecat cu autobuzul (Greyhound) catre coasta de Vest. Fiind cel mai ieftin mijloc de transport in comun, el este folosit de catre cei cu mijloace financiare modeste. Este si cazul meu ca turist roman. Teoretic, ar fi existat si posibilitatea inchirierii unui autoturism dar, pentru primul contact cu traficul de pe soselele americane si a regulilor particulare de circulatie, am considerat ca autobuzul este mai adecvat. In plus, autobuzul ofera avantajul esential ca zona strabatuta poate fi vizitata, ceea ce nu ar fi posibil din avion. Dupa 2-3 ore, autobuzele fac o scurta pauza, intotdeauna intr-o parcare foarte mare unde exista un mic restaurant cu produsele clasice: hamburger, cheeseburger, etc., intotdeauna foarte proaspete. (Atentie, kingburger este doar o reclama; sa nu credeti ca se mananca regi (king) ci se mananca regeste, evident in optica americana in care regii ar fi pasionati pentru chiftele.) Dupa 10-12 ore de mers, intotdeauna intr-un mare oras, soferii si autobuzele se schimba. De altfel, Greyhound-ul deserveste numai orasele mari. Cum intre curse exista o pauza de cateva ore, putem efectua o scurta vizita. Pentru o vizita mai lunga, exista cateva hoteluri ieftine in imediata vecinatate a statiilor de autobuz. In unele statii exista chiar telefoane conectate direct cu receptia unor hoteluri care se ofera sa trimita gratuit o masina pentru transportul pana la hotel. (Evident ca aceasta amabilitate se va simti in costul hotelului.)

Un alt avantaj al calatoriei cu autobuzul este posibilitatea cunoasterii oamenilor ceea ce, pentru mine, este intotdeauna unul dintre principalele obiective ale oricarei excursii. Aproape permanent am avut un vecin de scaun cu care puteam conversa. Primul compagnon a fost un american de origine japoneza. Stia destule despre Romania, Nadia Comaneci si Ion Tiriac. Multi calatori sunt negri, sau sud-americani. Cel mai indelungata vecinatate a fost a unui negru din fosta Guinee britanica. Era un barbat de 35 ani, venit in Statele Unite doar de cateva saptamani si mergea la Reno, unde spera sa-si gaseasca de lucru. Era un tip agreabil si care mi-a fost de mare ajutor, pentru ca engleza lui era suficient de inteligibila pentru urechile mele neantrenate inca cu engleza americana. El traducea pentru mine din engleza localnicilor in engleza mea personala, pe care el a invatat-o mai repede decat am reusit eu cu dialectul local. Unii americanii isi fac un titlu de glorie din a vorbi altfel decat 'britanic' si nu le pasa daca sunt intelesi sau nu de catre un strain. Face exceptie situatia in care vor sa vanda ceva; atunci stiu sa vorbeasca foarte clar. N-asi vrea sa se creada ca nu ar fi amabili; dimpotriva, marea majoritate sunt chiar foarte amabili si amatori sa cunoasca europeni. Eu am fost cel care nu am depus niciodata vre-un efort sa vorbesc in dialect american; am vorbit intotdeauna cat am putut de 'britanic' si clar. In acest mod ii determinam si pe interlocutorii mei sa procedeze la fel, astfel incat sa-i pot intelege. Aceasta politica s-a dovedit mai profitabila.

Muzicalitatea frazei joaca un rol important in engleza americana. Asa spre exemplu, intr-un restaurant am comandat, citind de pe un panou de afisaj mare de circa 3 x 2m: "egg and ham". Pentru ca nu am fost inteles de catre vanzator - un negru bine facut - am repetat comanda aratind spre panou. Aa..., 'ham-and-egg', a fost raspunsul negrului. Intr-adevar, cuvantul egg produce o ruptura de ritm, in timp ce ham-and-egg poate fi pronuntat ca un singur cuvant, in mare viteza. De asemenea, black-white pentru o fotografie alb-negru este greu de inteles deoarece ei folosesc expresia white-black, mai rapida. In general, conversatia este cu atat mai usoara cu cat interlocutorul este mai cult pentru ca el realizeaza dificultatile de intelegere ale unui strain, mai ales daca el insusi a invatat cat de cat vre-o limba straina, dar in special pentru ca el insusi se exprima literar si nu intr-un argou oarecare. Am spus 'cat de cat' pentru ca vorbitorii de limba engleza nu se ostenesc sa invete alte limbi, cea materna fiindu-le suficienta. Evident fac exceptie cei a caror profesiune reclama cunoasterea unei limbi straine, iar atunci o fac foarte bine, dar nu este cazul americanului obisniut.


Dintre limbile straine, franceza, fie chiar si slab cunoscuta, este dovada unei eruditii deosebite, pentru ca Europa si in special Franta ramane spatiul marii culturi fata de care ei pastreaza o consideratie deosebita. Un strain ca mine care, pe langa limba materna, stie si ceva franceza, este automat etichetat ca un om cult si atunci dificultatile lui de comunicare in engleza sunt tratate cu bunavointa, conversatia cu un om cult fiind mai importanta decat modul de comunicare.

Calatoria cu autobuzul de la Est la Vest poate dura oricat, dar nu mai putin de patru zile. Daca ar fi fost la alegerea mea ar fi durat foarte mult dar eram nerabdator sa ajung la destinatie, astfel ca traversarea continentului am efectuat-o intr-o goana, fie ea si de ogar (hound) cenusiu (grey). Traseul poate fi impartit in trei zone foarte diferite: zona estica, cu o vegetatie asemanatoare cu a noastra, zona centrala semidesertica si zona vestica, muntoasa.

In prima zona , aproape de marele orase se zaresc, risipite pe dealuri, resedintele luxoase ale puternicilor zilei. Repede insa, locul lor este luat de fermele obisnuite ale americanului mijlociu, la care lucrul cel mai impresionant - cel putin pentru un roman ca mine - este curatenia deosebita a acestora. Ele sunt atat de curate incat, daca in timpul zilei se vede clar ca activitatea principala este cresterea animalelor, dupa inchiderea usilor de la grajduri, nu se mai poate afla daca proprietarii lor cresc animale sau joaca golf. Distantele mari dintre ferme fac ca localitatile sa fie si mai rare. Asa se face ca undeva, intr-o regiune de ferme, apare in mod neasteptat un stadion modern cu tribune de beton si iluminat artificial; nici un oras pe o raza de cateva sute de kilometri. Distantele nu sunt insa luate in seama de americani daca nu depasesc 100 kilometri, pentru ca ei se deplaseaza permanent cu automobilul. Majoritatea caselor sunt din lemn, numai cu parter, rareori cu un etaj si rarisim cu doua. In zona centrala, multe dintre ele au aspect mai mult de hambar decat de casa. Este limpede ca preocuparea pentru agricultura si cresterea animalelor le-a influientat si arhitectura, cu solutii foarte functionale de altfel.

Zona central-vestica, aduce in memorie imagini din western-urile americane clasice. Traversam tinutul indienilor Sioux, Cheyenne, etc. Peisajele specifice acestor filme, din curioase atunci cand le vedeam pe ecran, devin familiare odata cu trecerea orelor, zilelor de mers si mai ales a kilometrilor parcursi. Indiferent de zona insa, cu vegetatie sau fara, in plin desert sau in mijlocul oraselor, restaurantele sunt aceleasi: mici, foarte curate, cu aproximativ aceleasi produse intotdeauna proaspete si cu personal prompt si amabil chiar si in miez de noapte, pentruca autobuzele circula si noaptea. Statiile de autobuz stralucesc de curatenie, desi pasagerii lor sunt oameni din straturile cele mai de jos ale societatii. Nu am vazut insa pe nimeni sa arunce pe jos nici macar un chibrit; nici vorba de vre-un muc de tigare sau vre-o bucata de hartie. Toata lumea foloseste cosurile de gunoi, indiferent de gradul de cultura.

Desertul atige maximum in zona Salt Lake, iar daca ne gandim la eforturile de traversare a continentului de catre primii pionieri, traversarea desertului pare de-a-dreptul incredibila. Oboseala se acumuleaza insa, picioarele se umfla de stat in aceeasi pozitie si calatoria, desi foarte atragatoare, devine din ce in ce mai greu de suportat. M-am bucurat de aceea cand am ajuns la 6 dimineata in Sacramento pentruca era punctul terminus al acestei etape a calatoriei mele. Faptul ca am traversat muntii in timpul noptii, deci nu am vazut practic nimic, nu m-a deranjat deoarece urma sa stau in aceasta zona mai multe saptamani si aveam s-o vizitez in amanunt. Ea merita toata atentia pentruca este si foarte frumoasa si remarcabila prin faptul ca aici a fost descoperit aurul care avea sa atraga atata lume si sa influenteze o mare parte a omenirii. Pe aici au patruns mormonii si ceilalti cautatori in California de Nord iar contemporanii le pastreaza cat pot de vie imaginea, mai ales daca ea poate fi subiectul reclamelor comerciale.

Indiferent de zona, soseaua a fost spatiul in care si din care am privit si receptionat o parte a modului de viata american. In general, calatoria cu autobuzul este un bun prilej pentru reflexii de tot felul iar, pentru Statele Unite, soseaua este un spatiu comun pentru intreaga populatie, deci un bun mediu pentru observatii pertinente. Insusi modul de conducere a autoveculului poate caracteriza personalitatea unui individ si, prin generalizare, o societate. In orice tara dezvoltata transportul este una dintre cele mai importante activitati dar aici transportul rutier este nu numai cel mai des folosit, dar se poate spune ca o buna parte din viata oricarui american se desfasoara pe sosea. Iata de ce observatiile facute pe sosea au o putere de caracterizare mult mai mare decat cele efectuate in alte spatii.

Unul dintre simbolurile soselelor americane este camionul. El insumeaza doua dintre trasaturile caracteristice fundamentale ale americanilor: cautarea unor traditii si mandria pentru lucrul bine facut. Uneori, cu cat un lucru este mai greu de realizat, cu atat el incita mai mult. Asa este cazul traditiilor americane care, datorita istoriei lor prea scurte in comparatie cu cea a Europei, a devenit una dintre preocuparile lor de baza. Traditia se evidentiaza aici in forma camioanelor. Ea pastreaza stilul dinainte de razboi, cu motorul in fata, amplasat in botul masinii, deosebit de mare si inalt. Tot ce poate fi cromat este cromat si lustruit astfel incat sa straluceasca nu numai in soare dar, daca s-ar putea, chiar si in intuneric. Nu am vazut jante murdare. E drept ca soselele sunt peste tot curate dar, dupa un timp de rulaj, cauciucul propriilor anvelope le inegreste astfel ca numai stersul lor cat mai des le asigura stralucirea de care fiecare sofer este mandru, mandru de un lucrul bine facut. Aveam sa ma conving mai tarziu ca aceasta obsevatie nu a fost intamplatoare; ea este una dintre trasaturile de caracter ale americanilor si una dintre explicatiile sucesului lor economic si nu numai.
Americanii nu conduc repede. Exista atunci - intre timp s-a desfiintat - o limita de viteza, dar nu aceasta este explicatia vitezelor moderate de mers, pentru ca prezenta politiei pe sosea este cvasi-inexistenta daca avem in vedere distantele enorme dintre localitati. Mersul cu automobilul este insa atat de firesc pentru un american incat, asa cum noi mergem pe jos la pas si nu alergam, ei merg cu automobilul in mod natural, fara sa-si faca o preocupare deosebita din aceasta.
Primele trei saptamani pe coasta de vest le-am petrecut, aproape de Sacramento, capitala statului California, undeva pe soseaua ce leaga San Francisco de Lake Tahoe. Soseaua este importanta nu numai pentru rememorarea unor pagini de istorie a dezvoltarii Americii de Nord, dar mai ales pentru punctul de atractie care este Lake Tahoe. Atat orasul cat si lacul cu acelasi nume sunt situate jumatate in statul California si jumatate in Nevada. Statul Nevada, pentru a compensa saracia datorata zonei de desert in care este situat, are legi ce faciliteaza organizarea jocurilor de noroc. Lake Tahoe si Reno sunt pentru nordul Californiei ceea ce Las Vegas este pentru Sudul ei. Soseaua spre Lake Tahoe are in plus avantajul unui peisaj foarte frumos, ce se desfasoara pe o lungime de circa 200 km. Un singur nume poate spune insa mai mult decat incercarea mea timida de a-l caracteriza: El Dorado. Da, chiar el. Aceasta este zona despre care vorbim. Ea este presarata cu vile si mici statiuni de odihna asa ca obiectivele intregii familii sunt satisfacute. La sfarsit de saptamana mii de masini alearga in ambele sensuri pe o sosea cum probabil numai in America poate fi. O nota aparte fac masinile de epoca, bine lustruite si exceptional ingrijite, ce se deplaseaza cu viteza mai mica, nu numai pentru ca nu pot merge foarte repede, dar mai ales pentru ca ele trebuiesc admirate.

In America tot ceea ce tine de confort trebuie sa fie mic si intim. Numai autoturismul, desi de regula transporta o singura persoana si este folosit pentru orice deplasare, oricat de mica - fie si numai pentru cumparat ziarul - el, automobilul, trebuie sa fie mare. Chiar daca are un consum de peste 20 de litri de benzina la 100 de mile iar cauciucurile ar fi bune pentru strabatut jungla - desi probabil ca nu vor iesi niciodata de pe asfalt - orice adolescent isi doreste un automobil cat mai mare si nu se lasa pana ce nu-l obtine. Automobilele de mic litraj apartin de aceea persoanelor mai in varsta, deveniti cu timpul mai intelepti, si sunt considerate masini de lux, desi ele sunt de fapt mai ieftine in exploatare. Motorina nu este folosita aproape deloc. (Chiar si tancurile americane din timpul celui de al doilea razboi mondial foloseau benzina, pentru ca aveau la baza motoare clasice, ceea ce le aducea dezavantajul ca, odata lovite de inamic, luau foc impreuna cu personalul de deservire.) Aproape nimeni nu-si repara singur masina, chiar daca se pricepe. Periodic, sau cand este cazul, masina este dusa la service de unde i se asigura si garantia necesara. Masina este un mijloc de transport ce trebuie sa fie permanent in stare de utilizare, deci un mijloc de economisire a timpului si nu de risipire a lui pentru reparatii si altele. Asa se face ca nici o masina nu scoate fum si nu ramane in pana in mijlocul drumului. De altfel, legile privind poluarea sunt foarte severe iar o masina poluanta ar fi reperata de catre politie mai repede decat una care ar depasi viteza legala.


Poate ca vorbesc prea mult despre automobile si sosele, dar am strabatut multe mii de kilometri, asa ca nu pot sa nu fiu influentat de ele. In plus, nu numai ca eu am petrecut mult timp pe sosele, dar o parte din viata oricarui american se desfasoara pe sosea, asa ca ea face parte din existenta lui. Rezulta deci ca, vorbind despre americani, nu pot sa nu vorbesc despre automobilele si soselele lor, ca parte integranta a vietii lor de zi cu zi.
Suntem probabil obisnuiti cu idea ca, in Statele Unite, numarul automobilelor in circulatie este aproximativ egal cu numarul persoanelor adulte. Nu stiu insa cat de dispusi suntem sa acceptam idea ca numarul calculatoarelor este cu mult mai mare. Oricat de neasteptata poate parea aceasta afirmatie, ea este cat se poate de adevarata pentru ca, daca pentru conducerea automobilului exista o conditie de varsta minima, la calculatoare ea nu exista. Iata de ce, pentru linistea familiei, intr-o casa obisnuita exista cate un calculator modest pentru parinti, unul mai vechi pentru bunici - de regula cel abandonat de catre parinti atunci cand si-au cumparat altul mai performant - si cate un calculator ultra-modern pentru fiecare copil la varsta adolescentei. Cel care a avut idea botezarii acestui tip de calculatoare cu numele Personal Computers (PC) a avut, cum spune romanul, gura aurita. Aurita de doua ori: odata pentru ca ele au devenit intr-adevar personale, deci prezicerea s-a adeverit, dar si pentru ca au fost si sunt o mina de aur pentru fabicantii lor. Zecile de milioane de exemplare vandute intr-un ritm din ce in ce mai rapid a permis coborarea continua a preturilor asfel ca, desi tehnologia creste, preturile sunt relativ constante: circa 1000$ pentru un calculator uzual si 4-5000$ pentru unul ultra modern, in conditiile in care ceea ce era untra modern ieri devine uzual azi.

Asta nu inseamna ca toti copii americani sunt asi in informatica; dimpotriva, ei sunt capabili sa foloseasca calculatorul, nu sa-l cunoasca, asa dupa cum un adult stie sa-si scoata bani din cont la un automat cu ajutorul unei cartele magnetice, fara sa dispuna de cunostinte tehnice privind constructia intima a automatului. Aceasta usurinta in utilizarea calculatoarelor este datorata programelor care, la fel ca si calculatorele, sunt vandute in milioane de exemplare. Ele, programele, sunt astfel concepute icat sa fie usor de folosit in special de catre cei ce nu poseda cunostinte de specialitate. Cerinta fundamentala a acestui gen de programe este aceea de a fi 'friendly', adica "prietenoase" cu utilizatorul lor, dar mai ales spectaculoase, pentru ca reclama ramane sufletul comertului.
Ca numar de programe, pe primul loc se afla jocurile. Pe urmatoarele locuri, la mare distanta, erau nu demult programele pentru editarea textelor, urmate de cele pentru rezolvarea unor probleme domestice ca bugetul familiei, evidenta cartilor din biblioteca, etc., pentru ca, nu-i asa, trebuie sa aibe si taticul o preocupare "serioasa". Pentru cei mai "avansati" exista chiar posibilitatea crearii unor aplicatii originale, cu ajutorul programelor din categoria dBase, Fox, etc. Am spus 'nu demult' pentru ca, in ultimul timp, posibilitatea conectarii la retele internationale de calculatoare prin intermediul liniilor telefonice obisnuite, face din calculator cel mai important obiect dintr-o gospodarie. Prin el se pot face comenzi, se platesc facturi, se intretine corespondenta, se aleg filmele ce vrem sa le privim, se receptioneaza selectiv stiri din domeniul de interes al utilizatorului. Calculatorul inlocuieste telefonul, automobilul si televizorul in acelasi timp, cu posibilitati superioare pentru fiecare dintre acestea. Desigur aceasta imagine este futurista chiar si pentru americanul comun (de basm pentru noi), dar cat se poate de reala pentru unii dintre ei. Problema nu este de ordin material, cheltuielile fiind acceptabile pentru orice familie americana mijlocie, ci una de intelegere a mecanismelor de functionare a societatii la nivelul tehnologic actual. Daca Microsoft era si pana acum principalul producator de soft, odata cu aparitia lui Windows '95 si-a asigurat suprematia absoluta in urmatorii ani, tocmai datorita posibilitatilor de conectare la retele de calculatoare (cel mai modern), dar si a posibilitatilor sale de rezolvare a majoritatii problemelor uzuale, la un nivel mai mult decat acceptabil pentru cerintele curente.
Pentru evitarea unor confuzii, trebuie sa fac aici o precizare. Prin dezvoltari tehnologice succesive, calculatoarele numite candva personale (PC) au devenit astazi uzuale si in industrie in aceeasi masura. Ele sunt deci si calculatoare profesionale in acelasi timp. Nu mai exista nici o deosebire dintre un calculator personal si unul profesional, decat in programele pe care le folosesc, dar tocmai aceasta deosebire este esentiala. Tot ceea ce se gaseste in comert in materie de programe sunt produse destinate uzului casnic. Intreprinderile si institutiile, particulare sau de stat, isi cumpara produsele direct de la furnizori. Programele folosite de acestea sunt programe dedicate, proiectate special pentru o anumita problema, sau chiar pentru o anumita intreprindere, sau institutie. De aceea pretul acestor programe este mult mai mare, de cateva ori mai mare decat pretul unui calculator. Este firesc daca ne gandim ca un astfel de program nu poate fi vandut in milioane de exemplare. Limbajele de programare folosite pentru elaborarea unor asemenea programe sunt, de asemenea, limbaje profesionale, uneori specializate, cum ar fi FORTH in astronomie, batranul si cumintele COBOL pentru probleme financiare, C++ pentru programare avansata, etc. Oricum insa, asemenea programe sunt elaborate numai de catre unitati de programare specializate, delimitarea dintre utilizatori si producatori (proiectanti) fiind cat se poate de precisa. Si unii si altii isi cunosc limitele.
Climatul este de asemenea deosebit de placut. Desertul la Est si oceanul la Vest ii asigura umiditatea de care are nevoie. Contrar asteptarilor mele, zona este deosebit de stabila din punct de vedere climateric. Vantul este aproape necunoscut. Casele, risipite intr-o nesfarsita padure de cedri sunt in marea lor majoritate din lemn, astfel amplasate incat rareori dintr-o casa se vede casa vecinului. Vara si toamna nu ploua aproape niciodata. In schimb iarna, care debuteaza foarte brusc - practic vremea se schimba intr-o singura zi - aduce caderi foarte mari de zapada in zona de munte iar primavara ploua fara incetare. M-am convins de veridicitatea acestor afirmatii ale localnicilor cand, pe munte, la aproximativ 3000m altitudine, am gasit pete de zapada ramase din iarna precedenta in zone deschise unde soarele incalzeste toata ziua. Numai grosimea foarte mare a stratului de zapada depus in timpul iernii explica existenta lor in luna Septembrie, cand le-am vazut eu. Frumusetea zonelor inalte o constituie lacurile glaciare cu o apa deosebit de limpede si un aer cat se poate de pur. Am facut intr-o zi o plimbare cu caiacele unui nou prieten pe un asemenea lac. A fost o zi de vis pe care nu o voi uita multa vreme. (Acelasi prieten, afland ca nu am tras cu pistolul decat trei gloante pe cand faceam armata, a oprit masina - tocmai treceam printr-o padure - si mi-a pus in mana un pistol cu butoias cu care, dupa ce mai intai am scapat cartusele pe jos, am reusit sa trag intr-o tinta improvizata destul de bine. Explicatia nu este talentul meu pentru tir, probabil inexistent, ci calitatea pistolului; destul de greu si cu manerul inclinat avea o stabilitate foarte buna si un recul care se amortiza foarte bine pe lungimea bratului.)
Vorbind despre prieteni; pot spune ca americanii sunt realmente prietenosi. De altfel, prietenia este cuvantul care a facut posibila vizita mea in Statele Unite. In 1990 mi-a cazut in mana un formular emis de International Pen Friends care, pentru o suma modica, se ofera sa faciliteze schimbul de adrese intre cei ce vor sa corespondeze. Nu este o agentie matrimoniala; eu fiind casatorit am primit 15 adrese toate apartinand unor persoane casatorite. Tuturor le-am trimis cate o mica scrisoare de prezentare. Au raspuns 9. Dintre ei 5 s-au pierdut pe drum dar, in schimb, au aparut altii asa ca am avut permanent o corespondenta cu circa 10 persoane, raspandite in toata lumea: America de Nord si de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Fillipine, etc. si, bine inteles, Europa. (Un asemenea prieten m-a invitat in 1992 in Franta, prilej cu care am strabatut aproape intreaga Europa cu automobilul.) Acum am beneficiat de invitatia unor prieteni din California; familia Marlene si Ken Urso in Nord si Eric Flaten in Sud. Despre acesta din urma voi vorbi mai tarziu. Deocamdata continui relatarea impresiilor din nordul Californiei.

In lipsa marii industrii, majoritatea celor ce locuiesc astazi in zona El Dorado lucreaza la cateva zeci de kilometri distanta de casa, kilometri pe care, bineinteles, trebuie sa-i parcurga zilnic cu automobilul. Sunt putini cei care au norocul unui job in apropierea casei, de obicei in comert. Dar, pentru ca oamenii sunt harnici, la tot pasul intalnesti mici ateliere in care proprietarii produc tot felul obiecte, dupa pricepera si imaginatia fiecaruia. Daca afacerea se dovedeste profitabila atunci se creaza locuri de munca pentru mai multe persoane, spre entuziasmul colectiv, pentru ca este placut sa locuiesti si sa ai serviciu intr-o zona atat de fericit dotata. Desi asemenea incercari nu depasesc dimensiunile unui atelier mestesugaresc, exista si o exceptie: marul. In 1951, un oarecare Floyd Bolster s-a retras la pensie intr-o localitate numita Camino, nu foarte departe de Sacramento. Visul lui era sa devina fermier asa ca a cumparat o mica livada de meri. Sase ani mai tarziu el a murit dar fiul sau Gene si-a parasit jobul pe care-l avea in Sud si a venit sa continue visul tatalui sau. El s-a asociat cu alti fermieri, impreuna au atras in zona un specialist in pomicultura, un altul in comert, astfel ca afacerea a devenit din ce in ce mai prospera si mai cunoscuta pe arii din ce in ce mai largi. Astazi ocupatia lor a capatat valente toponimice; multe locuri au nume ce contin substantivul apple (mar), incepand cu chiar locul pe care se gaseste ferma initiala (Apple Hill) si numele asociatiei pe care au infiintat-o: Apple Hill Growers Association. In jurul livezilor care s-au inmultit peste tot locul, zeci de gospodine prepara sute de feluri de sucuri si delicatese din mere dupa retete proprii. La tot pasul intalnesti reclame de toate dimensiunile care atesta ca marul a generat aici sute de firme, de la micilor oferte ale gospodinelor pana la mari companii, pentru ca Apple Hill a devenit un nume bine cunoscut, daca nu in intreaga America, in mod sigur in toata California. Si totul in mai putin de 50 de ani, pornind de la visul unui pensionar de a deveni fermier. Toamna este nu numai sezonul culesului ci si al unui adevarat festival, neintrerupt decat de venirea iernii. Sunt inchiriate autobuze speciale care plimba turistii printre livezi. Din loc in loc sunt organizate adevarate expozitii de mere si produse din mere, lichide sau solide, totul intr-o atmosfera feerica la care orice localnic se straduieste sa contribuie cu ce poate, de la cantece la poezie originala, totul intr-o atmosfera de voie buna molipsitoare. Orice dorinta a turistilor, fie si vag formulata, se transforma inainte ca acesta sa se rasgandeasca intr-un pachet frumos si precis etichetat pe care autobuzul il transporta gratuit pana la baza de plecare unde turistului nu-i ramane altceva de facut decat sa-l plateasca si sa-l aseze in portbagajul autoturismului propriu. La fiecare 5 Noiembrie se organizeaza chiar un cros al pomicultorilor la care participa toti cei ce pot alerga cat de cat.

Nimanui nu-i este rusine sa munceasca; dimpotriva, sunt extrem de mandri daca pot sa-si dovedeasca priceperea intr-un domeniu oarecare. Prelucrare lemnului este pare-se o activitate universal cunoscuta. Recunosc ca este si placut mai ales cand dispui de zeci de dispozitive si masini de prelucrare. Personal mirosul lemnului prelucrat imi place, dar trebuie sa recunosc ca, spre deosebire de mine, ei se si pricep. Din hobby sau din obligatie, tot ceea ce fac trebuie sa fie perfect. Ken mi-a facut un trepied pentru pictat pe care imi pare rau ca nu l-am putut aduce in tara. Mike, un nou prieten cu care ne-am plimbat cu caiacele pe Silver Lake, unul dintre numeroasele lacurile glaciale din Sierra Nevada, mi-a inramat un tablou in mai putin de o ora intr-o maniera pe care eu niciodata nu am reusit s-o fac. In prezenta si cu bicisnicul meu ajutor, Ken a turnat cateva trepte de beton (locuinta lui este in panta). Pana atunci am crezut ca asemenea lucrari sunt executate de masini. Totul a fost executat manual, dar cu o asemenea migala incat eu imi pierdusem de cateva ori rabdarea. In final insa, lucrarea arata atat de bine incat cu greu se putea distinge daca treptele sunt din beton sau din material plastic.



Majoritatea familiilor au un garaj pentru doua masini dar, de regula, jumatate din el este ocupat de tot felul de masinarii, dupa hobby-ul fiecaruia. De aceea, in garaj este adapostita numai masina sotiei. Celelalte stau pe unde pot.

Suprem simbol al muncii mi s-a parut un plug montat pe un stalp la intrarea intr-o curte unde, in mod evident, proprietarii nu erau agricultori. De altfel locuinta nici nu se gasea intr-o zona agricola. Indiferent daca se trageau sau nu din agricultori, ridicarea plugului la rang de simbol mi s-a parut a fi o idee care denota o mentalitate. Aceasta adevarata statuie era in curtea unui cetatean oarecare, nu in fata unei institutii, si instalat acolo din propria lui convingere.

Obisnuit cu clima de acasa, unde mirosul rasinoaselor este intotdeauna asociat cu racoarea padurilor de munte, mirosul cedrilor de aici imi pare ciudat intr-o clima calduta. O bluza subtire cu maneca scurta a fost intotdeauna suficienta, chiar si seara. Vantul, atunci cand exista, este doar o usoara adiere ce misca multimea de jucarii din lemn, metal, sticla, ceramica, etc., atarnate in jurul casei in scopul producerii unor sunete muzicale ce dau viata unui peisaj altfel mult prea linistit pentru un orasan ca mine, si in totala contradictie cu zgomotul New York-ului din care tocmai plecasem. A propos de New York; desi cerul lui este permanent brazdat de avioane ce circula in toate directiile, zgomotul lor nu este niciodarta auzit din cauza zgomotului mai mare pe care il fac automobilele.

Amabilitatea gazdelor, ori cat de mare ar fi fost ea, trebuia totusi recompensata cumva asa ca, pe langa cadourile pe care le-am dus la venire, acolo am pictat cateva tablouri. Am facut-o cu placere, mai ales ca peisajele erau deosebit de frumoase; mi-ar fi parut rau daca nu asi fi putut picta, asa cum mi se intampla uneori, cand fac excursii in graba sau in conditii nefavorabile. Trebuie sa spun ca pictura este una dintre indeletnicirile mele favorite, poate chiar o a doua profesiune. Nu am vandut nici un tablou (vanzarea, pe langa ca este ilegala ca turist, ar fi necesitat foarte mult timp pentru organizarea unei expozitii, publicitate, etc.) dar le-am dat sub forma de cadouri. Astfel, mi-am facut noi prieteni si am intarit prietenia cu cei vechi. Recompensa pentru un cadou este aproape intotdeauna mai valoroasa decat pretul lui stabilit pe piata afacerilor, pentru ca o amabilitate se rasplateste printr-o alta amabilitate. Asa de exemplu, cand am fost in Franta, am avut parte de o minivacanta pe Coasta de Azur prin amabilitatea prietenului meu care are o vila, pe malul marii. Cum casa ii apartine, sederea mea acolo nu l-a costat si nu m-a costat nimic. Daca ar fi trebuit sa platesc, ....refuz sa ma gandesc.

Intors acasa, odata cu venirea iernii, televizorul imi furnizeaza tot felul de informatii privind starea precara a unora dintre instalatiile noastre de incalzire. Si atunci nu pot sa nu ma gandesc la solutiile americanilor pentru aceeasi problema. In primul rand nu exista centrale termice ce isi propun sa incalzeasca cartiere si orase intregi. Fiecare casa este incalzita independent, prin instalatia proprie de incalzire centrala, dupa placul proprietarului ei. Sursa de energie cea mai frecventa este cea electrica. Evident ca ea este si destul de ieftina, dar nu trebuie prea multa desteptaciune sau cunostinte tehnice pentru ca sa realizezi ca este mai usor sa produci energia electrica acolo unde exista surse de combustibil si sa transporti apoi energia electrica prin cablu, decat sa construiesti centrale termice si chiar electrice in toate orasele si sa transporti carbunele cu trenul de la o extremitate la alta a tarii. Noroc ca avem pe cine sa dam vina.

O alta sursa de energie folosita pe scara larga o constituie gazele, dar acestea nu sunt furnizate in butelii de dimensiunea unei galeti, ca ale noastre. Se folosesc rezervoare de cel putin un metru cub, dar de obicei mult mai mari, instalate in curte pentru a minimiza efectul unor eventuale scapari de gaze, si reincarcate periodic sau la cerere de catre intreprinderea furnizoare a gazelor, cu ajutorul unor camioane cisterna. In bucatarii insa, energia electrica este utilizata aproape in exclusivitate, mai ales ca aproape toate echipamentele casnice, de la prajitorul de paine si pana la cele mai sofisticate instalatii sunt electrice. Multe din ele au componente electronice, ceea ce ar face imposibila folosirea altor surse de energie.

Americanii sunt foarte preocupati de ceea ce ei numesc libertate. De fapt ei urmaresc sa se simta bine si atunci reclama libertatea ca fiind dreptul lor de a se simti bine. Asa se face probabil ca multe femei care au prins in tinerete moda mini-jupelor poarta astazi, la varsta senectutii sorturi din care coboara ceva ce cu greu poate fi privit. Aproape nici o femeie nu se machiaza. De asemenea, foarte multe femei sunt exagerat de grase. Viata fara griji majore si mancarea apetisanta, daca nu sunt insotite de vointa de a realiza si altceva decat actiuni dictate de impulsuri primare, pot avea asemenea efecte.

Desi este cu mult mai mic decat San Francisco, Los Angeles sau chiar San Diego, Sacramento a fost preferat pentru a fi capitala statului California. La fel ca majoritatea capitalelor statelor, el are un capitoliu pentru sediul autoritatilor locale, si cateva cladiri inalte apartinand, ca de obicei, bancilor si societatilor de asigurari. In rest, orasul are un iz provincial; marea majoritate a cladirilor sunt din lemn cu un etaj. Strazile, deosebit de linistite, au siruri de pomi plantati pe ambele laturi. Muzeul de arte, un obiectiv pe care eu il am in vedere in orice oras, este foarte mic, dar cochet. Arta secolului 19, adica a descoperitorilor Californiei este bine reprezentata. Majoritatea pictorilor sunt de origine europeana iar majoritatea tablourilor lor sunt peisaje ce tradeaza puternica impresie pe care grandoarea muntilor de aici a lasat-o asupra autorilor. De la arta secolului trecut se sare direct la arta contemporana care este in totalitate abstracta. Cum acest gen nu este tocmai pe gustul meu, ma abtin sa caracterizez aceasta parte a muzeului.

Primul contact cu Oceanul Pacific l-am avut la Bodega Bay, o mica localitate la Nord de San Francisco. Am ajuns aici pentru ca, in apropiere, la Santa Rosa, locuiesc parintii Marlenei, gazda mea. Bodega Bay este locul unde s-au filmat scenele exterioare ale filmului "Pasarile" al lui Hitchcock. Apropierea oceanului aduce o clima mai rece, cu multa umezeala si zile cu ceata. Malul este abrupt si salbatic. Nimeni nu face baie in ocean; toti se multumesc cu apa calma a golfului. Nu departe de ocean, pe o colina, se gaseste o mica asezare formata in exclusivitate din case ce apartin sau sunt inchiriate celor foarte bogati. Nu asi fi stiut acest lucru daca nu mi s-ar fi spus fiindca din exterior sunt de-a-dreptul urate; toate sunt negre din cauza lemnului din care sunt facute si care, ca semn suprem de snobism, nu este vopsit. Nota lor caracteristica consta in faptul ca nici una nu are anexe, pentru ca proprietarii nu desfasoara activitati lucrative acasa, iar garajul este incorporat casei. Arhitectura lor este diferita, neexistand doua case identice. Pe intreg terenul din jurul caselor creste o iarba perfect tunsa, astfel ca se poate juca golf oriunde. Se pare ca aceasta este de altfel singura activitate acceptata in exteriorul casei.

*

De la Sacramento la Los Angeles am calatorit tot cu autobuzul. A fost un drum fara observatii deosebite pentru ca am calatorit noaptea. Odata cu ivirea zorilor isi fac aparitia si primele inscriptii cu Hollywood, semn ca Los Angeles este pe aproape. Eric ma astepta in statie. Impreuna cu el am vizitat aceasta parte a Californiei, intr-o Toyota mica, pentru a contrazice propriile mele afirmatii despre dimensiunea automobilelor americane. Eric este insa un tip mai aparte si, burlac fiind, mai pastreaza inca unele obiceiuri din timpul studentiei, cand trebuia se se descurce cu bani mai putini. Pentru ca amabilitatea lui sa fie concreta si nu numai declarativa si-a luat cateva zile de concediu in care mi-a aratat cu multa mandrie obiectivele turistice din zona, mai putin Los Angeles pentru care nu avea nici cea mai mica atractie, desi Orange, oraselul in care locuieste este doar la cativa kilometri de marele oras. Acest lucru nu numai ca nu m-a deranjat, dar a fost in interesul meu pentru ca mi-a placut intotdeauna sa vizitez marele orase de unul singur, dupa preferintele mele si nu dupa planurile altora. De aceea am fost fericit atunci cand el a trebuit sa mearga la serviciu iar eu am colindat orasul in ritmul meu, adica pe jos, cat e ziua de lunga, vizitand atat edificii pe din afara dar, mai ales muzee si galerii de arta pe dinauntru.

Una dintre preocuparile lui Eric in ceea ce ma priveste a fost prezentarea mea tuturor prietenilor si cunostintelor lui. Pentru colegii de serviciu si-a rezervat o zi de concediu in care m-a plimbat din birou in birou ca pe o curiozitate a naturii si unde a trebuit sa sustin mici conversatii. Acelasi lucru se intampla aproape in fiecare seara cu prietenii. La auzul cuvantului Romania toti exclamau 'ooo, Romania, what interesting' , fara sa pot afla vreodata daca mirarea lor este sincera sau nu. Toti stiau cate ceva despre Romania dar, din politete, nu spuneau imediat care sunt primele asociatii ce le veneau in minte, alimentate bineinteles de catre televiziune: copii handicapati, Ceausescu, saracie, etc. Dupa cateva secunde de cautari in memorie veneau si Nadia Comaneci iar mai apoi,... un gand micut: nu cumva Transilvania se gaseste in Romania? Da, desigur, Dracula. Asta e! Urmatorul sfert de ora de conversatie este blocat cu acest subiect. Pentru ca ei pleaca de la ideea ca pana nu faci foc nu iese fum, aproape intotdeauna apare si intrebarea: bine bine dar totusi ce este adevarat si ce nu in aceasta poveste? Raspunsul 'nimic' nu-i satisface de aceea cea mai buna solutie este daca de la inceput l-i se explica ca Dracula este o reclama comerciala pentru turisti straini. Daca discutia se prelungeste, sunt abordate si alte aspecte, dar atunci este timp destul pentru explicatii mai pertinente.

In general, oamenii asteapta informatii care vin sa confirme sau sa nuanteze ceea ce ei deja stiu. Informatii absolut noi, care nu se leaga cu nimic de cunosintele lor actuale nu-i intereseaza. Aceasta nu este numai o caracteristica a americanilor, ci a tuturor oamenilor, chiar si a noastra.

Lipsa informatiilor corecte despre Romania nu este, din pacate pentru noi, deloc intamplatoare. Americanii, destul de ignoranti in ceea ce priveste zona Europei de Est, lasa loc celor interesati sa-si faca propria lor propaganda. Am avut ocazia sa frunzaresc manualele scolare pentru liceele americane. Bineinteles ca am acordat o atentie speciala capitolelor din istoria universala ce se refera la zona central-est europeana. Nici un cuvant despre Romania, iar pe hartile simplificate ale Europei, pe care sunt redate diferitele evenimente istorice, pe spatiul Romaniei apare Bulgaria. In mod constant, pe aceleasi harti apare si Rusia, pe spatiul ocupat pe atunci de Polonia, desi Rusia nu ocupat Polonia de Est (Ucraina de astazi) decat in secolul 18. Faptul ca Rusia, stat relativ nou, apare pe harti ce se refera la perioade mult anterioare infiintarii Rusiei ca stat, nu-i deranjeaza prea mult pentru ca si USA este un stat relativ nou. Exista foarte multe alte asemenea erori care atunci m-au suparat foarte mult mai ales din cauza consecintelor politice ale acestui gen de propaganda dar nu doresc sa insist acum asupra lor; ele explica insa ignoranta americanilor in ceea ce ne priveste si intrebari de genul daca nu cumva Romania este capitala Bulgariei.

Evident, eram si eu curios sa aflu ce stiu ei despre Romania. Citisem cu cativa ani in urma cartea lui Saul Bellow "Dean's December". Cartea este in fapt o descriere a Romaniei pentru ca subiectul propriu zis este doar un pretext pentru relatarea propriilor sale impresii pe care si le-a format cu ocazia unei vizite in tara noastra, probabil in 1977. Vizita nu a fost una oficiala ci, dimpotriva, una cat se poate de particulara, asa ca impresiile sale sunt autentice iar relatarea lor s-a produs sub influenta directa a ceea ce a vazut cu ochii lui. Mare parte a cartii este efectiv un jurnal de zi. Datarea imi apartine si este aproximativa deoarece ea nu apare explicit in carte dar se vorbeste destul de mult despre urmarile unui cutremur recent, urme inca vizibile atat in peisajul bucurestean dar mai ales in psihicul oamenilor. Este de presupus ca este vorba de cutremurul din 1977. Exista si alte argumente, multe dintre ele identificabile la lectura cartii, in special de catre cei ce cunosc viata medicala din Romania de dupa razboi, fiindca toate faptele sunt reale, cu personaje reale doar cu nume putin schimbate. Explicatia este cat se poate de simpla: sotia autorului este romanca iar motivul vizitei lor in Romania a fost un atac de cord urmat de decesul mamei sotiei sale. Saul Bellow a venit deci sa-si sustina moral sotia, iar cum ea nu mai venise in tara de cand plecase cu multi ani in urma, nu numai prezenta, dar si autoritatea lui erau necesare in acei ani. El nu face decat sa descrie evenimentele la care a participat, oamenii pe care i-a cunoscut cu dorintele, temerile si sperantele lor. Descrierea este cat se poate de realista. Fara sa fie deloc ironic, sesizeaza si esecurile noastre, chiar daca pentru unele dintre ele are toata intelegerea, dar nu pentru toate si nici pentru toti. Desi pentru noi 1977 a fost un an la inceputul infernului ce a urmat, descrierea Bucurestiului si a locuitorilor lui este perfect valabila si pentru anii 80'. Efectele cutremurului natural s-au sters cu timpul, dar cele ale cutremurelor zilnice din capul conducatorilor nostri luminati au avut efecte chiar mai distrugatoare. Daca efectele cutremurului sunt de inteles, atmosfera de teroare din sufletele celor pe care i-a cunoscut este foarte bine prinsa, in mod evident datorita impresiei puternice ce a avut-o asupra lui. Saul Bellow era deja o celebritate in acel moment, vizitase destule locuri si nu era nici pe departe in criza de inspiratie. Numai o impresie puternica l-a determinat sa trateze acest subiect. Evident ca nu pentru aceasta carte este Saul Bellow laureat al Premiului Nobel. Primise deja aceasta distinctie dupa ce, mai inainte, ii fusesera acordate: Premiul national pentru literatura pentru romanele "Aventurile lui Augie March" in 1953 si "Herzog" in 1965, Premiul literar international acordat in Europa celei mai bune carti straine a anului pentru acelasi Herzog si Premiul Pulitzer pentru "Darul lui Humboldt". Am insirat aceste distinctii cu scopul de a sublinia valoarea recunoscuta a lui Saul Bellow. Premiul Nobel pentru literatura i-a incununat activitatea in 1976, pentru "intelegerea umana si analiza subtila a culturii contemporane care sunt combinate in opera sa", conform motivatiei oficiale a juriului Nobel. Romanul "Dean's December" a fost publicat de Harper & Row, Publishers, New York in 1982. Gandeam deci ca o carte relativ recenta a unui autor american contemporan, laureat al premiului Nobel pentru literatura ar trebui sa fie cunoscuta, dar m-am inselat. Probabil ca nu am intrebat pe cine trebuia.



Discutiile pe problemele politice pot provoca ravagii chiar si in sanul unei familii; cu atat mai mult este bine ca ele sa nu fie abordate ca simplu turist. Voi aborda de aceea un subiect mult mai domestic: mancarea. Impotriva dotarilor din ce in ce mai pretentioase ale bucatariilor, gospodinele gatesc din ce in ce mai putin; cuptorul cu microunde, in care se incalzeste mancarea gata preparata cumparata din magazin, este de departe cel mai solicitat. Foarte multa lume mananca insa direct in oras. O dovada convingatoare este numarul mare de copii care, dupa terminarea orelor de scoala, inainte de a ajunge acasa, isi iau pranzul intr-unul din puzderia de mici restaurante ce le stau la dispozite. O gospodina cu simtul umorului lipise pe usa frigiderului o suita de caricaturi ce aratau, pe de o parte cresterea dotarilor tehnice din bucatarie si, pe de alta parte imputinarea preparatelor culinare produse, ultimul desen reprezentand o femeie echipata ca un cosmonaut ce tocmai incalzea in cuptorul cu microunde o pita cumparata din magazin.

Ce-i drept, oferta produsele gata preparate dar mai ales oferta restaurantelor este atat de imbietoare prin diversitatea si calitatea produselor, incat cu greu ii poate cineva rezista. Prepararea mancarurilor in casa devine astfel lipsita de motivatie, mai ales ca pretul este aproximativ acelasi. Diversitatea este asigurata de diversitatea tarilor de origine ale americanilor. Restaurante chinezesti, mexicane, indiene, thailandeze, filipineze, italiene, etc., etc., ca sa nu mai vorbim de cele sud-americane isi etaleaza produsele specifice, iar ele sfarsesc prin a influenta insasi bucataria americana care isi insuseste tot mai mult idei culinare de import. Calitatea este asigurata nu numai de concurenta dar si de sistemul american de supraveghere sanitara care este extrem de sever. Asa se face ca cele mai multe restaurante, chiar cele pur americane, sunt deservite de imigranti care, neavand prea mult de ales, respecta cu strasnicie normele sanitare, in caz contrar pierzanu-si slujba fara drept de apel.

Los Angeles, ca orice mare oras are un cartier central (down town) format aproape exclusiv din zgarie-nori ce adapostesc banci sau societati de asigurari. Partea amuzanta este faptul ca aici down town (orasul de jos) este amplasat sus, pe o colina. Catre Vest, deci catre ocean, dupa o zona mai putin interesanta, cladirile devin din ce in ce mai elegante, blocurile dispar si lasa spatiul pentru case familiale, denumirile din filme sunt tot mai frecvente, pentru ca finalul sa se numeasca Beverly Hills. Catre Est insa, zona devine brusc neinteresanta din punct de vedere turistic. In schimb catre Nord dar mai ales catre Sud, o arie extrem de larga este ocupata de locuinte familiale, aliniate ordonat de-a-lungul unor strazi pe care nu circula decat masini. Localnicii spun ca rareori ploua, clima fiind semidesertica, dar atunci cand se intampla, ploile sunt atat de abundente incat apare si inundatia. Poate ca au dreptate, dar eu inclin sa cred ca inundatia este cauzata de capacitatea limitata a conductelor de canalizare, pentru ca aproape intreaga suprafata este betonata sau construita, astfel ca apa nu poate fi absorbita de catre pamant. Singurele spatii libere sunt peluzele cu iarba din fata caselor, cuprinse intre 1 si 3 metri latime. Eu am stat in partea de Sud. Intreaga zona este impartita intre mai multe orasele, dar nu exista o demarcatie vizibila intre ele. Numai un bun cunoscator al zonei sau o harta foarte exacta te pot orienta, altfel peste tot este la fel. Casele, desi nu sunt identice, sunt foarte asemanatoare iar strazile chiar sunt identice. Singurele obiecte care individualizeaza unele puncte sunt reclamele luminoase mai deosebite. Aspectul exterior al casei este mandria proprietarului, de aceea toate casele sunt ingrijite iar iarba din fata tunsa si stropita regulat. Daca vegetatia nu ar fi stropita zilnic, fie de catre municipalitate fie de catre proprietari, ea s-ar usca in cateva zile din cauza caldurii. Cat despre ploi, poate trece mai mult de un an fara precipitatii. Zapada sau temperaturi sub zero grade nu exista.

Curiozitatea si apropierea granitei m-a indemnat sa-mi conving prietenul sa facem o excursie in Mexic. N-a trebuit sa depun mari eforturi pentru ca el insusi era amator de o asemenea mica aventura. Eu aveam viza de intrare multipla pentru Statele Unite iar pentru el carnetul de conducere auto era suficient asa ca intr-o joi, pentru a evita traficul de la sfarsitul saptamanii, am dat o raita prin Mexic pret de vre-o cateva sute bune de kilometri, aproape 1000. Ceea ce m-a frapat inca inainte de plecare au fost sfaturile pe care i le dadeau prietenului meu aproape toate cunostintele catre care se confesa, destainuidu-le planurile noastre; si nu erau deloc putini. Aproape toti insistau sa nu mancam alimente mexicane daca nu vrem sa avem stomacele bolnave in urmatoarele zile si isi sustineau pledoaria prin tot felul de patanii ale altora. Personal nu eram deloc convis, ba chiar eram hotarat sa testez arta culinara mexicana la ea acasa, dar efectiv nu am gasit un local care sa-mi inspire suficienta incredere. M-am lasat atunci convins ca este mai bine pentru sanatatea mea sa fac asemenea probe in Statele Unite unde multi mexicani prepara aceeasi mancare sub supraveghere americana. De altfel, intreaga excursie a fost deosebit de trista pentru ca, odata cu trecerea frontierei, la numai cativa metri, incepe o tara cumplit de saraca pentru care apropierea unei tari bogate o face sa fie si mai saraca. Contrar asteptarilor mele, nu exista o zona de tranzitie de la bogatie la saracie; dimpotriva, saracia este maxima in imediata vecinatate a granitei. Catre centru, unde oamenii sunt obligati sa traiasca prin mijloace proprii, lucrurile incep sa se indrepte cat de cat.

Obisnuit sa aud vorbindu-se numai englezeste in jurul meu - in tot timpul sederii in Statele Unite nu am intalnit nici un roman - am fost surprins sa aud expresia 'fata morgana' intr-un cantec in limba engleza. Atunci am avut curiozitatea sa aflu care este semnificatia cuvantului 'fata' din aceasta sintagma. Cum tot purtam cu mine mai multe dictionare, am cautat si am avut surpriza placuta sa constat ca 'fata' vine din latina si inseamna zana. Deci limba romana a preluat termenul de zana pentru substantivul comun fata. Sentimentele poetice ale romanului mi s-au parut atunci si mai evidente; amplificate cu distanta de la care faceam aceasta constatare, m-au impresionat si mai mult.

Conform asteptarilor, in California este cald, mai ales in Sud, dar numai afara. Pentru interior aveam grija sa am permanent la indemana o jacheta. Prin interior trebuie inteles nu numai interiorul cladirilor ci si interiorul masinilor, pentruca ei folosesc aerul conditionat oriunde este posibil. Curios, dar localnicii nu sunt obisnuiti sa suporte caldura climei in care traiesc, pe cat sunt de obisnuiti cu racoarea aerului conditionat pe care si-l creaza singuri. Cred insa ca un rol important dar subiectiv il joaca in aceasta apreciere o oarecare sensibilitate pe care eu personal am dobandit-o in iernile cu incalzire precara petrecute in tara. Imi amintesc ca in autobuzul spre Reno era la un moment dat frig, datorita aceluiasi aer conditionat. Tanarul negru ce calatorea alaturi de mine, venit de cateva saptamani din caldurile ecuatoriale, suporta mult mai bine racoarea decat mine, cel "calit" in frigul romanesc.

Drumul de la Los Angeles la New York l-am parcurs cu trenul. Principalul motiv al acestei alegeri a fost nu atat dorinta unui confort sporit fata de autobuz, cat curiozitatea de a da curs reclamelor foarte imbietoare ale Amtrak-ului (principala societate de cai ferate americane). In ceea ce priveste confortul, exista avantaje dar si dezavantaje. Avantajele tin de confortul interior: fotolii mai largi, mai multe posibilitati de miscare si chiar de recreere (televizor), etc. Dezavantajos este faptul ca trenul opreste doar pentru cateva minute astfel ca binefacatoarea plimbare pe jos nu mai este posibila si, bineinteles nici micile vizite. Singura stationare mai lunga, de fapt o schimbare de tren, este la Chicago. O prima surpriza pentru mine a fost gara din Los Angeles: aproape pustie. Trenul este foarte putin solicitat in Statele Unite. Aici, pe distante scurte, deplasarea se face cu automobilul propriu. Pe distante lungi americanii nu circula. Atunci cand totusi sunt obligati sa o faca dintr-un motiv oarecare, probabil ca sunt presati de timp si vor folosi avionul. Tot avionul este folosit si de catre cei ce trebuie sa se deplaseze in interes de serviciu dar, in plan social, acestia reprezinta un procent infim. Americanul obisnuit doarme noaptea in patul lui sau pe-aproape. Cum pretul trenului este mult mai scump fata de autobuz iar durata aproape egala ramane un strat social foarte subtire din care Amtrak-ul isi recruteaza pasagerii. Acestia sunt in general din categoria mijlocie sau dintre cei care nu suporta zborul.

Un tren are un vagon de bagaje, trei de clasa, unul de dormit, unul de privit si un vagon restaurant. Cred ca vagonul de privit necesita cateva precizari; el este un vagon comun, ca si vagonul restaurant, deci locurile nu sunt rezervate anticipat, dar, spre deosebire de vagoanele de clasa, are scaune rabatabile orientate spre exterior si ferestre de la un capat la celalalt, astfel ca pasagerii au o foarte buna vizibilitate asupra peisajelor ce se succed prin fata ochilor timp de aproape patru zile. Tot aici, in timpul noptii, functioneaza unul sau doua televizioare.

Pana la Chicago drumul a fost in aceeasi nota de civilizatie americana; oameni amabili care, daca nu pot fi de folos, cel putin nu deranjeaza. Dupa trei zile de mers, vagonul arata la fel de curat ca la plecare. De la Chicago la New York insa atmosfera s-a schimbat brusc. Printre calatori si-au facut aparitia multi galagiosi, putin preocupati de prezenta altora, iar grupurile sanitare deveneau tot mai murdare. Noroc ca n-a durat prea mult. M-am convins insa inca odata ca New York-ul nu reprezinta USA. Singura consolare pe aceasta portiune de drum a fost pitorescul locurilor. O zona deluroasa, bogat impadurita care, in miez de toamna, isi etala o paleta coloristica dintre cele mai bogate.

Pe parcursul calatoriei m-am amuzat sa constat ca Santa Fe a fost si a ramas doar un simbol. Ni-l amintim din filmele western legat de prima cale ferata destinata sa lege Atlanticul de Pacific. Este numele unei localitati, acolo unde se sfarseste desertul si incep muntii, nume ce a fost imprumutat de catre numeroase societati mai mult sau mai putin legate de calea ferata cu pricina, nume desemnand uneori calea ferata insasi. El este folosit pe scara larga si astazi, scris cu litere de peste doi metri inaltime pe vagoane, transcontainere si peste tot unde exista o suprafata suficient de mare. Si totusi, trenul nu trece si nu a trecut niciodata prin Santa Fe. Terenul deosebit de dificil a determinat proiectantii caii ferate sa construiasca linia cativa kilometri mai la sud, astfel cei ce vor sa mearga chiar la Santa Fe coboara la Alburquerque de unde iau autobuzul. Localitatea a fost depasita de simbol.

Indiferent de zona si gradul de cultura, americanii isi propun sa fie politicosi. Printre expresiile cele mai folosite figureaza 'thank you' si 'excuse me', pronuntate cat se poate de britanic, poate cel mai clar dintre toate. Vechiul 'sorry' spus formal este aproape disparut. Se foloseste numai in expresii in care, asociat cu diferite adjective si cu o intonatie adecvata, transmite sincera parere de rau a vorbitorului. Starea de politete vine dintr-o dorinta interna de a dovedi ca este un om care a atins acest grad de civilizatie si nu din obligatie sociala.

Daca in fata unui ghiseu se formeaza un rand de cateva persoane, a doua persoana sta la circa doi metri in spatele celei de la ghiseu, din simpla discretie. Uneori acest loc este marcat fie pe pardoseala, fie printr-o poarta simbolica. Cu sau fara marcaj, regula este respecata intotdeauna.

Aproape peste tot, americanii sunt afabili. Este greu de aflat daca bunavointa afisata este realmente sincera, pentru ca ei sunt educati catre un astfel de comportament. Orice copil este invatat sa zambeasca cu gura larg deschisa astfel incat sa i se vada cat mai multi dinti. Aceasta atitudine il va ajuta in viata sa stabileasca mai usor relatii de colaborare cu partenerii de afaceri sau sa culeaga voturile electorilor. Orice lucrator din comert este obligat sa-si insoteasca amabilitate obligatorie cu un zambet, iar comertul are in Statele Unite unul dintre cele mai insemnate procente in ceea ce priveste populatia ocupata. Dupa opinia mea, tocmai aceasta conditie de a fi aproape permanent zambitor se transforma cu timpul intr-o stare de fapt. Oamenii sfarsesc prin a fi zambitori pur si simpu, chiar si fara motiv. Buna dispozitie devine o stare de spirit.

Imaginea americanului cu picioarele pe masa este de domeniul trecutului indepartat. Distantele mari pe care le strabat, chiar si in automobil, ii obliga sa stea mult timp intr-o pozitie fixa, ceea ce ar constitui o circumstanta atenuanta pentru obiceiul lor de alta data. Cu toate acestea, astazi el este in totalitate abandonat, ca dovada a faptului ca americanul isi doreste sa fie civilizat in acceptiune europeana, chiar daca nu vrea s-o recunoasca deschis.

Nu pot sa inchei aceste note de calatorie fara sa nu spun chiar nimic despre prima observatie care m-a izbit inca din primele zile in Statele Unite, dar despre care am ezitat sa scriu, de teama ca ea nu suna bine in urechile noastre. Si totusi... Intr-o exprimare lapidara ea ar fi 'preocuparea pentru lucrul bine facut'. Intr-adevar, aproape ca nu exista ceva care sa nu functioneze. Simpla intrebare "ce s-ar intampla daca n-ar functiona ?" este privita cu suspiciune. Cum sa nu functioneze, daca a fost construit pentru ca sa functioneze? Intrebarea pare absurda. Este poate o gluma de prost gust. Daca functioneaza foarte bine, atunci este un motiv de mandrie pentru autor si oricine s-ar stradui sa fie intr-o astfel de situatie. Fie ca este hobby fie ca este o obligatie de seviciu, orice lucru trebuie sa fie bine facut.

Vorbind despre serviciu, trebuie spus ca orice american, oricat de nonconformist si zurbagiu ar fi el, atunci cand se vorbeste despre serviciu devine brusc extrem de serios. Fara sa fie stresat, pentru ca munca lui nu este aproape nicidata stresanta, el este insa intotdeauna foarte serios. Serviciul este o chestiune serioasa. Tinuta pentru serviciu este si ea edificatoare. Cu exceptia ziaristilor si a inca catorva categorii profesionale - foarte putine - toti intelectualii si orice salariat ce are relatii cu publicul merge la serviciu in costum, cu camasa alba, eventual cu dungi sau patratele discrete, albul ramanand insa culoarea dominanta, si cu cravata. In zilele extrem de calduroare, se poate renunta la haina, iar camasa pate fi cu maneca scurta. Niciodata insa cravata nu lipseste. Negrul care sterge pardoseala in gara cu o scula pe post de teu cu carpa uda poarta pantoloni bleumarine cu o dunga impecabila, camasa cu atat mai alba cu cat el este mai negru, si bineinteles cravata. Toti barbatii care circulau ca navetisti in trenul local spre si de la Los Angeles, tren pe care l-am folosit si eu, erau imbracati in acest mod, fara exceptie daca ma exclud pe mine.

Dintr-un popor de emigranti, multi recrutati dintre cei daca nu certati cu legea cel putin stanjeniti de ea, americanii au devenit un popor de oameni care isi doresc sa respecte legea si sa fie cat se poate de civilizati, ca dovada ca si-au depasit stadiu de paria si i-au egalat si chiar depasit pe cei din cauza carora au plecat cu una sau mai multe sute de ani in urma. Constiinta de poporul cel mai.... este permanent prezenta. Cel putin deocamdata. Sa vedem cat o sa-i tina.



In strainatate, comparatia preturilor cu cele din Romania este lipsita de sens din mai multe motive:

- diferenta dintre cotele de buget familial acordate diferitelor categorii de produse si servicii;

- diferentele relative dintre preturile diferitelor produse;

- etc., etc.

Avusesem ocazia sa verific aceasta idee in Europa, asa ca singura mea grija era sa nu emit judecati preconcepute, sa ma informez asupra preturilor si sa iau lucrurile asa cum sunt. In urma cu patru ani, la primul meu contact cu Vestul, trebuie sa recunosc, am fost de multe ori surprins de unele diferente de pret, desi ma asteptam la asa ceva. Totusi, ceasuri electronice cu numai 16 silingi austrieci in timp ce un bilet de tramvai costa 20, doar pentru ca ceasurile erau chinezesti, a fost pentru mine o informatie socanta. Parcarea masinii in centrul orasului pentru mai putin de trei ore m-a costat mai mult decat valoarea unei perechi de pantofi. Poate ca parcarea pare optionala pentru un roman in trecere; ea este insa obligatorie pentru un vienez si intra in mod uzual in contul lui de cheltuieli. Bananele in schimb erau foarte ieftine, astfel ca le preferam colorlalte fructe. Uneori tineau loc chiar si de mancare; mai tarziu am aflat ca in exces pot fi daunatoare.

Ma gandeam atunci la un exemplu pentru a ilustra modul de stabilire a preturilor unor produse in Apus. Sa ne imaginam ca un automobilist ramane in pana intr-un loc foarte izolat, din cauza unei piese de mica valoare, dar fara de care automobilul nu merge. Este putin probabil ca cineva sa-i vina in ajutor. Si totusi minunea se intampla; un alt automobilist trece prin acelasi loc, are chiar si piesa necesara, dar pretinde un pret imens fata de valoarea ei reala. Pentru ca nu are de ales, cel in pana accepta. Aparent, piesa este scumpa dar, in realitate, automobilistul nostru nu plateste atat piesa cat propria sa imprudenta de a pleca in calatorie nepregatit. Daca asemenea imprudenti sunt multi, atunci un intreprinzator ar putea chiar sa realizeze o mica afacere oferind imprudentilor ceea ce le lipseste. Austria, cea mai estica tare occidentala la vremea aceea, practica exact aceasta politica: importa din tari subdezvoltate numai la preturi foarte mici, in timp ce pentru produsele si seviciile proprii practica preturi cat poate de mari. Cum de este posibil? Las cititorului placerea sa-si aleaga explicatia care ii place mai mult, in functie de optiunile sale politice.

In Statele Unite diferentele de preturi mi s-au parut mai putin socante dar ele nu lipsesc. Poate ca insa un exemplu mai convingator este valorea propriilor mele tablouri. In Statele Unite ele erau evaluate in mod obisnuit in jurul a 1000 $, ceea ce nu este mult daca avem in vedere ca aceasta suma reprezinta intre 1/2 si 1/3 din venitul unui american mijlociu. In Romania insa, 1000 de dolari ar insemna mai mult decat in cele mai frumoase dintre visele mele dar, pe de alta parte, 1/2 din venitul mediu al unui roman ar fi mult sub pretul lor de vanzare.

Imi amintesc o gluma foarte veche, atat de veche incat pentru unii poate fi noua: la un banchet, ca replica la declaratia reprezentantului unei tari subdezvoltate cum ca subsolul lor este atat de bogat incat ar putea inconjura New York-ul cu un gard din aur, ambasadorul USA ii spune ca pot executa lucrarea si il asigura ca ea va fi platita prompt in dolari (de hartie).

Discrepanta dintre mai vechii si mai noii veniti este evidenta mai ales pe planul fortei de munca, unde eforturile disperate ale sud-americanilor de a fi acceptati sunt primite cu toata raceala de catre localnici.

Ca turist esti acceptat cu bratele deschise; ca imigrant insa, atitudinea lor se distanteaza brusc cu doua trepte. Prima treapta este psihologica, data de ideea ca turistul este in vacanta si atunci parca si interlocutorul se simte pentru cateva clipe in aceeasi situatie estivala, fare griji imediate si fara program rigid. Macar pentru a nu strica dispozitia turistului, gazda doreste sa intretina atmosfera de voie buna si, pentru ca-i place si lui, participa bucuros. Vraja se destrama insa brusc in clipa in care turistul nu mai este turist. A doua treapta este de ordin social: in lupta pentru un loc mai bun in ierarhia sociala, oamenii se vor stradui intotdeauna sa-si subclaseze concurentii potentiali prin orice mijloace. Imigrantii sunt cei mai vulnerabili, fie si numai pentru ca nu au relatii locale. Ei vor fi obligati sa-si vanda forta de munca mai ieftin si sa suporte aroganta localnicilor chiar atunci cand le sunt superiori. Se intampla si in Romania ca cei veniti din alte localitati sa fie primiti cu raceala de catre localnici; de ce n-ar face-o si altii cand se schimba continentele.. Ce-i drept, americanii nu se compara cu europenii pentru ca ei toti sunt proveniti din imigranti, dar nu trebuie sa ne facem multe iluzii. Ideea ca populatia Americii este formata din oameni de diferite nationalitati este pe cale de disparitie. Sunt prea putini cei care isi mai amintesc ca au un stramos din Europa si asta numai daca stramosul innobileaza arborele genealogic al familiei. Cei mai multi insa se mandresc daca ei si parintii lor sunt nascuti in Statele Unite.

Comparatia cu situatia de acasa este la fel de lipsita de sens ca si comparatia preturilor. Ideea ca o masina, spre exemplu, se obtine mai usor acolo decat acasa se uita imediat, pentru ca se schimba criteriile de apreciere; acolo masina este o necesitate, deci ea va trebui cumparata de urgenta. Comparatia nu se mai face cu DACIA ci cu masina vecinului sau a colegului de serviciu care, cu siguranta ca este mai buna decat cea a proaspatului venit, cumparata la mana a doua din primele lui economii.

Nu vreau sa-i dezamagesc pe cei ce cred ca America este tara tuturor viselor, pentru ca si eu cred la fel. Simt insa nevoia amendarii acestei exprimari prea superficiale. Am putea nuanta spunand ca America este tara in care visele pot deveni realitate. Cum? Ei, asta-i cu totul altceva. Un lucru este insa sigur; din vise nu se poate trai. Iar pentru ca visul sa se transforme in realitate este nevoie de munca si talent. Asa da. Si mai trebuie facuta o distinctie cat se poate de radicala intre New York si marele orase industriale pe de o parte si restul Americii pe de alta parte. In prima categorie exista doar oameni care muncesc din greu pentru atingerea scopului pentru care au venit acolo. (Este mai bine sa facem abstractie de cei cativa ratati pentru ca, desi foarte vizibili la nivelul strazilor vizitate de catre turisti, ei nu sunt prea multi in realitate.) A doua categorie reprezinta de fapt America, iar aici oamenii sunt cat se poate de normali. Au tabieturi, isi cauta traditii, isi doresc o viata comfortabila cu locuri de munca sigure, si tocmai de aceea este mult mai greu pentru noul venit sa-si gaseasca un loc al sau printre ei. El va trebui mai intai sa dovedeasca ca merita stima celorlalti, iar acest lucru cere timp.

America filmelor cu politisti superdotati sau cu tinere carora norocul le surade numai la Hollywood este pura fantezie. Orice asemanare cu viata reala ar fi o gresala, fie ca ne referim la aspectele frumoase ale vietii, fie la cele urate. De altfel, un ochi atent ar putea observa de exemplu ca filmele americane obisnuite sunt mult mai pudice decat cele europene, daca ne referim la scenele sexy. Cum nu poate fi vorba de cenzura guvernului, rezulta ca numai autocenzura producatorilor este cauza acestei decente. Ei trebuie sa raspunda gustului amercan, iar americanii sunt mai pudici decat europenii.

Grija pentru sanatate - fizica si psihica - este evidenta pentru oricine vrea sa priveasca viata americana in mod realist. Copiii sunt constientizati ca asa cum isi vor asterne asa vor dormi, ca soarta lor depinde de deciziile pe care le vor lua in momentele importante ale vietii. Adolescenta este de aceea uneori stresanta pentru multi dintre ei, deoarece sunt lasati sa decida singuri asupra carierei ce o vor urma. Parintii se abtin sa-si impuna punctul de vedere. Acesta este si unul dintre motivele pentru care multi tineri renunta pentru moment la scoala in favoarea unor castiguri materiale imediate, pentru ca sa-si reia studiile la varsta maturitatii, daca intre timp s-au mai copt la minte si nu au facut greseli majore. Decizia le apartine, ca si dezavantajul eventualelor erori de calcul. Dupa o astfel de intrerupere, capacitatea lui de asimilare este mult diminuata, dar orice gresala trebuie platita. Cu tot riscul unor decizii nefaste, parintii lasa totusi copiilor intreaga libertate de decizie, pentru ca ei apreciaza ca asumarea responsabilitatilor este un castig mai important. Ce-i drept, un om integru nu poate fi decat unul care isi asuma responsabilitatea faptelor sale.

Din punctul de vedere al europeanului, tinerii americani pot parea uneori needucati mai ales in raport cu femeile. Diferentele de comportament sunt insa inselatoare din cauza mentatitatilor diferite. Nici prin gand nu le-ar trece spre exemplu sa se ridice de pe scaun in fata unei femei, dar nu pentru ca nu ar fi educati, ci pentru ca le considera egale cu barbatii. (Avantaje si dezavantaje.)

In aspectele de fond insa educatia tinerilor americani este mult mai atent tratata decat in Europa in general si in Romania in special. Cel mai puternic exemplu este chiar educatia patriotica. La noi, aceasta expresie produce repulsie, probabil pentru ca nu am aplicat-o niciodata cum trebuie. Ei insa nu vorbesc despre ea dar o aplica prin toate mijloacele. In orice film eroul american este victorios. Personajele negative, atunci cand nu sunt straini, au cel putin nume cu sonoritati straine. Italienii sunt raufacatori si neseriosi, francezii escroci sentimentali, englezii capete patrate, asiaticii apartin unui clan periculos, omniprezent dar bine mascat, rusii cam la fel dar infinit mai prosti, etc., etc., numai americanul se dovedeste a fi simbolul tuturor calitatilor. Victoria lui finala nici n-o mai punem la indoiala.

Orice american este mandru de apartenenta lui la primul stat al lumii. Teoretic nu accepta nationalismul cand este vorba despre alte popoare si nu-si dau seama atunci cand ei insisi sunt nationalisti. Accepta chiar ideea ca o tara mai mica se poate afla sub "grija" alteia mai mari si au mai multa intelegere pentru tara cea mare decat pentru cea mica. Iar daca este vorba despre ei, atunci justificarea este gasita in sfera interselor economice, pentru care sunt deosebit de sensibili. Steagul lor este oricum prezent peste tot, in cele mai neasteptate locuri, chiar si pe costumele de baie cele mai minuscule, fara sa-i acuze nimeni de nationalism.

Nu trebuie sa ne miram pentru ca nu sunt ei primii si nu vor fi nici ultimii. Ca sa nu evoc amintiri inca prea recente, il mentionez doar pe Chateaubriand, ca stramos al celor ce vor astazi sa ne invete democratia si toleranta. In memorialistica lui, in special in sudul Europei, ii scapa putine pagini in care nu-si etaleaza admiratia pentru poporul francez, 'cel mai inteligent, cel mai cultivat, cel mai cel', vis-a-vis de lipsa acelorasi calitati la popoarele din toate tarile pe care le viziteaza, chiar daca unele dintre ele reprezinta vechi civilizatii. Si pentru ca la el totul este la superlativ, si ridicolul in care cade este pe masura atunci cand, vizitand ruinele romane din Italia, ii considera stupizi pe cei ce au construit, dupa opinia sa, exagerat de multe bai publice si particulare. La ce se serveau? Aceasta era intebarea ce-l framanta pe urmasul purtatorilor de peruci pudrate si parfumate pe dinafara dar cu multe insecte pe dinauntru. De la un prieten din Chile am aflat gluma cum ca francezii au rafinat parfumurile pentru ca nu descoperisera inca baia. Dictonul "divide et impera", desi cunoscut ca fiind de origine latina, suna mai bine azi exprimat in franceza, iar ei il practica cu toata ipocrizia. Ceea ce este nationalism la altii se numeste patriotsm pentru ei.

Sa revenim insa la americani care, chiar si atunci cand gresesc, o fac ca niste copii mari, aproape cu un fel de inconstienta si, ceea ce este important, se spala des si bine. Desi sunt permanent nemultumiti de rezultatele administratiei si ii critica mult pe proprii lor politicieni pe care tot ei i-au ales, ar fi o greseala de neiertat din partea unui strain sa participe la dezbaterile lor; interventia lui nu ar fi acceptata. Patriotismul este mai presus de orice. Isi accepta greselie, le regreta, dar nu le face placere sa le discute cu strainii. De aceea subiecte ca razboiul din Vietnam este mai bine sa fie evitate. Cat despre Razboiul de secesiune, acesta este un subiect tabu. Deschiderea lui poate fi catastrofala.

Guvernul Statelor Unite isi face un titlu de glorie din afirmatia ca, dupa razboi, calitatea vietii a crescut continuu datorita printre altele infiintarii si perfectionarii unor sisteme de norme si standarde, dar mai ales datorita organizarii activitatii de control al respectarii lor.

Ca turist, am avut posibilitatea sa constat veridicitatea acestei declaratii in comert, magazinele si restaurantele fiind spatiile pe care, vrand-nevrand, le-am frecventat cel mai mult. Magazinele mari ofera sute si mii de produse de uz casnic astfel dimensionate incat ele trebuiesc doar montate. Majoritatea bucatariilor si a bailor americane, de pe coasta de est pana la cea de vest sunt din acest motiv combinatii ale acelorasi produse. (Exista o sumedenie de masini si dispozitive pentru montat sau construit, dar foarte putine pentru stricat sau demolat.)

Eficienta activitatii de control este cea mai evidenta in domeniul alimentatiei publice. In cel mai mic catun, ca si in marile orase, produsele alimentare sunt aproape identice iar riscul imbolnavirii din cauza alimentelor alterate este practic nul. Dupa un timp prestabilit, in functie de produs si conditiile de pastrare, marfurile alterabile sunt scoase din magazin, indiferent de orice apreciere subiectiva a starii lor. Nerespectarea acestor reguli se pedepseste foarte sever. Retragerea autorizatiei de functionare este printre primele sanctiuni. Severtatea regulilor face din comertul alimentar un sector de activitate dur. Aproximatiile, lucrul de mantuiala, sperata ca 'poate merge', nu sunt posibile.

Rigurozitatea merge pana acolo incat afecteaza si limbajul. Spre exemplu, este uzuala expresia "ham and eggs" (la plural) asa cum si noi spunem pentru oua prajite 'ochiuri' si nu 'ochi', dar la ei nu se scrie tot asa pe lista de preturi a restaurantelor, daca portia contine un singur ou. Un client glumet ar putea pretinde - si ar obtine - cel putin doua oua pentru a justifica folosirea pluralului. De aceea se inverseaza si ordinea cuvintelor si se scrie "eg and ham" dar se poate citi "ham and eggs" pe raspunderea cititorului. Se pare ca noutatile si ciudateniile de limbaj fac deliciul americanului de azi. Am auzit cel putin sase denumiri pentru pantaloni, iar aparitia unui nou model ar aduce aparitia unui nou cuvant. Termenul generic de pantaloni practic nu mai exista. Doar cei mai instruiti dintre ei il admit ca pe 'ceva britanic', asociindu-l eventual cu un costum de epoca. La lucruri noi cuvinte noi.

As fi naiv sa cred ca in comertul lor totul este ideal, iar negustorul nu face altceva decat sa cumpere si sa vanda in conditii si la preturi prestabilite. O proba de vanzator abil am avut ocazia sa cunosc atunci cand m-am interesat de un aparat de fotografiat. In timpul discutiei, in care mai mult el a vorbit, a redus pretul la jumatate. A acceptat chiar sa primeasca aparatul meu cel vechi si modest in contul unei parti din pret, si nu eram intr-o dugheana oarecare ci in unul dintre cele mai mari magazine de specialitate din New York, daca nu ma insel pe Madison Avenue, in plin Manhattan. Explicatia este una singura: marja lui de pret ere atat de mare incat isi putea permite sa-l reduca la jumatate si totusi sa ramana in castig.

Una dintre intrebarile glumete ce mi s-au pus la intoarcere a fost "ce mai face unchiul Sam?". Unchiul Sam era un personaj fictiv, foarte popular chiar si in Romania, datorita ajutoarelor americane sosite dupa razboi, mai exact intre victoria aliatilor si divortul lor. Mai putina lume stie insa ca Unchiul Sam nu inseamna doar United States si ca, inainte de a fi un personaj fictiv, el a fost unul real, pe numele sau adevarat Samuel Wilson, originar din Troy (Albany), o localitate situata ceva mai la nord de New York, pe drumul spre Montreal. El a facut un comert prosper in timpul razboiului din 1812, cand a furnizat alimente armatei, in special carne. Ambalajele, in general butoaie, in care isi livra marfa purtau inscriptia 'U.S. Army', astfel ca un glumet a atribuit initialelor semnificatia "Uncle Sam - he feeds the army" (Unchiul Sam hraneste armata). Butada a prins si s-a pastrat pana azi in asociere cu un personaj culant, de la care ne parvin pachete mai mult sau mai putin gratuite, dar care sigur ne fac placere.

Insomniile provocate de diferenta de fus orar dupa strabaterea distantelor mari (Jet Leg) sunt mai puternice in cazul deplasarilor de la vest catre est, in cazul meu pe drumul de intoarcere. Am crezut la inceput ca impresia este subiectiva dar ea a fost confirmata de catre persoane cu mai multa experienta decat mine in calatoriile pe distante mari. Desi de pe coasta de vest pana pe coasta de est drumul cu trenul a durat trei zile, deci puteam spera sa ma acomodez treptat, in New York nu puteam sa adorm. In avion, pe drumul spre casa am facut o noapte complect alba, mai ales ca a fost si foarte scurta. Eram frant de oboseala cand am ajuns acasa si totusi nu puteam sa dorm. In timpul zilei povesteam prietenilor ce facusem in timpul excursiei dar, din cauza oboselii, aveam senzatia ca traiesc o viata paralela si nu pot sa intru in propria mea viata nici macar noaptea.

Acomodarea la fusul orar a fost dificila dar totusi mult mai usor de suportat decat acomodarea cu realitatile noastre economice. Eram aproape ingrozit de ideea ca un american care ne-ar vizita tara, la vederea gunoaielor, a cersetorilor si a multimii 'comerciantilor' nostri in haine multicolore ce populeaza garile si zonele centrale ale oraselor, ar asemana Romania cel mult cu Mexicul, daca drumurile noastre ar fi cu adevarat asfaltate si am renunta la muzica turceasca. Orice asemanare cu o tara realmente europeana este greu de sustinut. Dar si mai trista este imaginea unui popor dezorientat, trist datorita lipsei de perspective, condus de cativa sefi de trib care isi inchipuie ca ei si numai ei pot intra in lumea civilizata, fara sa realizeze ca numai prin cateva afaceri oneroase nu pot depasi limitele dintre grotesc si ridicol. Orice om onest, fie si sarac, se poate bucura de toata consideratia oamenilor de pretutindeni. Invers, bogatia fara acoperire si mai ales lipsa moralitatii sunt imediat identificate si sanctionate prin izolare.

Mentionand Mexicul mi-am amintit de o intrebare care i-am pus-o prietenului meu american in timpul scurtei noastre escapade in aceasta tara. I-am cerut sa explice de ce aproape intreaga America Latina esta subdezvoltata in timp ce SUA si Canada sunt in top, desi istoria le-a oferit conditii asemanatoare: au fost colonizate de catre europeni aproape in acelasi timp, s-au eliberat aproximativ in aceeasi perioada, etc. Raspunsul lui nu-l reproduc pentru ca, luat prin surprindere, nu a gasit o explicatie plauzibila. Nici solutia mea nu trebuie luata ca definitiva, pentru ca nu sunt un specialist in domeniu dar, daca tot am pus o intrebare, sunt dator si un raspuns fie el si provizoriu. Iata opinia mea: America Latina a fost cucerita si atat. Cuceritorii s-au considerat in continuare supusii tarii in numele careia actionau. Aceste tari s-au eliberat numai atunci cand cuceritorul a devenit prea slab pentru ca sa-si mai poata sustine imperiul colonial. In America de Nord insa, ca si in Australia de altfel, Anglia si-a trimis nu atat armata, dar si pe cei ramasi fara ocupatie in urma dezvoltarii economice si chiar si pe raufacatori. America si Australia au fost cosul de gunoi al societatii engleze. Acesti refuzati ai soartei, carora le-a suras o a doua sansa, erau hotarati sa-si cladeasca o viata noua asa ca s-au apucat serios de treaba. Independenta si-au dobandit-o nu printr-o rascoala impotriva propriilor conducatori ci printr-un razboi impotriva tarii lor de origine. Conducatorii lor nu erau niste sarantoci cu mai multa energie decat altii, ci oameni educati si recunoscuti ca demni reprezentanti ai idealurilor de independenta si democratie. Ei nu doreau puterea pentru ca sa devina importanti pentru ca erau deja. Independenta si prosperitatea au atras un imens val de imigranti, oameni hotarati si ei sa munceasca pentru un statut social mai bun. Nimeni nu s-a dus acolo sa culeaga; toti au plecat constienti ca mai intai trebuie sa desteleneasca pamantul, sa-l munceasca si, daca au noroc, poate ca vor culege. Acesti oameni, alungati din Europa, au dorit sa traiasca intr-o tara a lor, in care sa nu mai fie aratati cu degetul, o tara cu legi stabilite de ei, pentru ca nu exista ordine fara legi. Sunt convinsi ca legea inseamna civilizatie. Le face placere de aceea sa respecte orice tine de lege si ordine pentru ca doresc sa fie o natiune civilizata iar lumea sa-i recunoasca ca atare. Astazi sunt mandri sa dovedeasca ca cuvilizatia lor, bazata pe respectatea legilor lor, este cel putin egala cu cea europeana.

Brasov, 23 decembrie 1995.

Home